Doi activiști de la „Just Stop Oil” au vandalizat una dintre cele mai faimoase lucrări semnate Vincent van Gogh după ce au aruncat cu supă de roșii peste tabloul intitulat „Floarea soarelui” expus în Londra.
În sala 43 a galeriei s-au auzit țipete în momentul în care doi tineri, susținători ai grupului de protest climatic au aruncat lichidul peste tabloul protejat de sticlă.Aceștia și-au scos gecile pentru organizația din care fac parte – Just Stop Oil, înainte de a se lipi de peretele de sub opera de artă, care este una dintre cele mai importante comori ale galeriei.
„Ce valorează mai mult, arta sau viața?”, a declarat una dintre activiste. „Valorează mai mult decât mâncarea? Mai mult decât justiția? Sunteți mai preocupați de protecția unui tablou sau de protecția planetei și a oamenilor noștri? Criza costului vieții face parte din criza costului petrolului, combustibilul este inaccesibil pentru milioane de familii înfrigurate și înfometate. Nu-și permit nici măcar să încălzească o conservă de supă.”, au strigat activistele de mediu.
Personalul Galeriei Naționale a evacuat rapid sala. Galeria a confirmat între timp că tabloul nu a fost deteriorat, dar rama a suferit unele daune minore.
Un martor ocular a declarat că poate înțelege cauza activistelor, dar este îngrijorat de faptul că vizează „o frumoasă operă de artă, care reprezintă tot ce este mai bun din umanitate”. El a adăugat: „Poate că încearcă să îi facă pe oameni să se gândească la aceste probleme, dar tot ceea ce sfârșesc prin a face este să îi enerveze și să îi înfurie pe oameni.
În ultimele două săptămâni, grupul a organizat proteste de tip „sit-down” (s-au așezat pe străzile n.red) din centrul Londrei, înfuriind șoferii și navetiștii, dar acțiunea de vineri a părut a fi o escaladare a tacticilor sale.
Activiștii au fost arestați de către ofițerii de poliție, fiind acuzați de daune materiale și violare de domiciliu în formă agravantă și au fost reținuți la o secție de poliție din centrul Londrei.
Tabloul este una dintre cele mai faimoase imagini din lume, pictată de Van Gogh pe vremea când locuia în sudul Franței. Imaginea, la fel ca multe dintre lucrările artistului olandez, celebrează frumusețea obiectelor obișnuite de zi cu zi – o floare, un scaun, un pantof. În 1987, una dintre serii a fost vândută pentru 39 de milioane de dolari.
Sursa: Adevărul